Alimentația…

sau mai bine zis: care-i faza?…, prima parte

Despre ce experiențe am avut eu cu ”ce să mănânc și ce să beau” voi tot avea de scris, așa că voi începe de undeva și… văd eu când termin.

Cum provin dintr-o familie normala/tradițională românească, de moldoveni 😀 , acasă am mâncat, de mic – adică de la sfârșitul anilor 70, ceea ce știți cu toții că aveam accesibil. Adică multe fructe și legume, însă și lapte, brânză, ouă și carne. Mare parte erau de la țară de la bunici (bunicii trăiau într-un sat la 7 km de Roman, orașul copilăriei mele). Predominante erau fructele și legumele, laptele, brânza și ouăle. Carnea nu era din belșug înainte de 1990, însă nici nu lipsea foarte tare… dar oricum nu prea mă omoram cu ea. De fapt, o cam evitam.

Mi-aduc aminte că am început să mănânc carne mai ”normal” în clasa a 7-a, în 1990. Până atunci o evitam cât se poate, instinctual cred, deși mama mă tot îndemna să o termin din farfurie atunci când aveam ceva cu carne. Așa că vine mama acasă, undeva prin februarie 1990 cred, cu o mare cantitate de pulpe de pui afumate. Aproape o jumătate de sac era. În 1990, pentru mine, era ceva destul de rar așa ceva. Și mă pun eu frumușel să mănânc pulpe de pui afumate cu iaurt sau sana și cu pâine. Așa bune mi s-au părut atunci încât acela a fost momentul în care am început să mănânc des carne în viața mea.

Alte așa-zise (asta spusă acum) alimente care nu erau la liber atunci  – aveam cartelă – erau uleiul rafinat de floarea soarelui și zahărul. Aveam o rație lunară care se bifa pe cartelă atunci când o cumpăram și… gata.

Așa că n-aveam nici ulei la discreție, să facem zilnic cartofi prăjiți sau alte tâmpenii prăjite, și nici zahăr atât de mult. Incomparabil mai puține opțiuni dacă compari cu ce găsești acum prin toate ”alimentele”.

Fac o mică paranteză, ca să vedeți că se poate și mai rău: în septembrie 2017 am ajuns, pentru 5 zile la New York. Vegetarian fiind 🙂 . Ne-am cazat frumos (nu la hotel, ci la apartament) și am zis hai, să mergem să luăm câte ceva să avem la micul dejun și la cină, că pe timpul zilei vizitam, normal. Ei bine, n-am găsit pâine să cumpărăm. Nicăieri! Și când zic pâine mă refer la pâine cu făină integrală, drojdie și sare. Nu la chestiile alea de ziceai că sunt bureți de spălat vasele (se manifestau identic la apăsare hahaha) care aveau în ele fie zahăr, fie sirop de porumb… Credeți-mă, am căutat în toate cele 5 zile să cumpăr o pâine normală. Nimic 🙁

Așa că se poate și mai rău.

Deci, eram și puțin forțat să mânânc mai mult alimente proaspete, fierte, coapte, mai puțin prăjeli sau dulciuri.

Multe, foarte multe lipseau atunci din peisaj și asta era foarte bine. Spre exemplu, nu existau fast food-uri gen McDonalds sau KFC. Iar sucurile ”răcoritoare” erau destul de rare. Și scumpe, cel puțin pentru mine. Avea și perioada aceea părțile ei bune 😉

În fine, pot să zic că în copilărie mâncam destul de ok comparativ cu ce găsesc astăzi copii/tinerii să mânănce. Combinat cu faptul că eram subțirel și foarte activ, plus faptul că mergeam de plăcere la sport (suplimentar față de ce făceam la școală), plus faptul că eram în dezvoltare, toate acestea au făcut să fiu un copil cu o greutate normală, poate chiar un pic slab.

În schimb, de obicei de sărbători dar și la alte evenimente, masa era plină de diverse mâncăruri grele: sarmale cu carne, salată boeuf tot cu carne – normal, ouă umplute, cârnați, pulpe de pui la cuptor, piftie de porc, câte și mai câte. Dulciuri gen chec sau plăcintă, cozonac, pască, diverse. De Revelion sau de Paște pregătirea lor lua 2 zile, chiar 3 câteodată. Pfff… ce chin era să facem maioneza cu lingura că deh!, mixer vertical n-aveam 🙄

Îmi aduc aminte că după 1990 apăruseră acele dozatoare Tec unde găseai ”sucuri răcoritoare” cu diverse arome. Adică apă cu dioxid de carbon, sirop și diverse chimicale. Astea nici măcar zahăr n-aveau, ci aspartam!!! Otravă curată!!! Multe am mai ”reușit” să testez și nici măcar n-am ajuns la majorat 🙂 🙂 🙂

Apoi, la 14 ani, am intrat la liceul de poliție. Pentru cine nu știe, asta înseamnă regim închis – stai în curte toată săptămâna și mănânci ce primești. Mod de viață ordonat și obligatoriu 😀 , cu trezirea dimineața la ora 6, cu înviorare (adică 15 minute de exerciții fizice de încălzire), cu sport regulat, cu multe alte activități care mă solicitau fizic. Mâncarea era gătită cam toată, mai puțin la micul dejun unde aveam dulceață cu unt, brânză telemea, salamuri… din astea, știți voi. Plus nelipsitul ceai cu bromură (nu, nu-mi aduc aminte să fi văzut personal pe cineva punând bromura în ceai, însă toți vorbeau de asta…).

Cred că cei mai mulți dintre noi am avut o astfel de alimentație. A fost ceea ce am găsit aici. Dar… e bine? Eu știu acum că nu. Nu e bine. Așa că voi continua seria pe această temă pentru că spre deosebire de ceea ce am mâncat și băut în aceea perioadă, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Am căutat foarte mult informații despre cum să mă hrănesc, ce e bine și ce nu să bag în gură. Când și cum.

Pentru că am experimentat multe lucruri pe acest subiect, am ajuns să înțeleg niște aspecte pe care le-am formulat în principii, pe care le găsiți aici.

Până data viitoare!… puteți să citiți și mențiunile de mai jos. Se vor regăsi la sfârșitul tuturor episoadelor privind alimentele și băutura, nu de alta dar sunt pe locul 2 ca importanță în viața noastră din punctul meu de vedere și pare că toată lumea are ceva de spus pe această temă.

Mențiuni:

De ceva timp (adică de niște zeci de ani) s-a dezvoltat în lume o industrie alimentară care ne spune pe diverse canale (ziare, radio, TV, reviste, Internet, social media – Facebook etc, deci cam peste tot) prin diverse metode directe sau mascate (articole, studii plătite direct sau nu, publicitate, chiar și doctori, nutriționiști etc) ce să mâncăm și ce să bem.

Însă aceste recomandări sunt uneori, chiar de multe ori, destul de dubioase și ușor de pus sub semnul întrebării. Nu, nu este nici o conspirație. Sunt de aici, dintre noi, cei care lucrează în această industrie, nu sunt extratereștri sau vreo rasă superioară de oameni care vrea să rămână singură pe planetă

Așa cum vă imaginați și singuri, motivația de bază pentru cele mai multe recomandări este profitul. Societatea de consum – care acum ceva zeci de ani avea un rol important în dezvoltarea economică – ne omoară acum încet, încet. La propriu 🙁 O alta este atașamentul emoțional de diverse alimente/stiluri de a mânca. Apoi, mai este ignoranța. Chiar dacă cineva lucrează în industria alimentară nu înseamnă că înțelege/știe ce se întâmplă acolo, ce-i bun să mănânci și ce nu. La fel cum cei mai mulți dintre doctori nu sunt sănătoși. Da. Trist 🙁 . Și ne spun nouă, pacienților, cum să fim sănătoși. O glumă de multe ori macabră… având în vedere autoritatea pe care o au în fața noastră.

Și pentru că alimentele și băutura sunt pe locul 2 și 3 ca importanță în viața noastră din punctul nostru de vedere, am adunat aici și aici un set de informații curate, neatinse de interese pecuniare (citiți aici), care sunt legate de experiențele trăite de noi privind cum să mă hrănesc mai bine și ce să beau.

Vă invit să le citiți cu detașare: subiectele hrană și băutură sunt foarte strâns legate de emoțional. Și dacă sunteți cu adevărat deschiși veți putea, cu doar o doză de bun simț și cu inteligența omului simplu pe care o avem cu toții, să știți ce vă face cu adevărat bine și ce nu.

Cu drag!

Sebastian

2018, vara 🙂 , acasă