Sărbătorile de iarnă

Revelionul, prima parte

M-am trezit devreme după petrecerea de revelion – la 8 dimineața, deși ne-am culcat destul de târziu, adică în jur de 3:30 – cu un chef nebun să scriu și despre această zi de sărbătoare. Cătălina doarme încă: ”nici să nu vorbești cu mine” – îmi zice la un moment dat, când deschide pentru o secundă ochii. Mă conformez, iau laptopul ei în brațe și mă apuc de treabă 🙂

Dar să încep cu începutul!

Primele revelioane, când eram mic, de care-mi aduc aminte le-am făcut, firește, cu părinții. Întotdeauna acasă la noi sau la alți prieteni sau rude de-ale lor. Părinții mei au fost amândoi oameni care au plecat de jos, ”de la lingură și furculiță” cum îi place mamei să spună, și care au lucrat pe vremea lui Ceaușescu ca muncitori, așa că nu aveau cine știe ce bani. Din acest motiv au preferat să facă revelioanele așa – nu-mi aduc aminte să fi mers vreodată la vreun restaurant. De fapt, în Roman și în general toți cei pe care îi știam organizau revelionul cu prietenii/rudele acasă la unul dintre participanți.

După 1990, tradiția a continuat deși eu am început liceul: făceam revelionul cu prietenii tot acasă la unul dintre noi. Și apropo: nu-mi aduc aminte să fi suferit din acest motiv 😛 Atât era lumea mea!

Revelioanele acasă cu prietenii însemnau întotdeauna și mâncare, și băutură. Ca și de Crăciun, cât cuprinde!!! Așa vedeam și-n jurul meu. Bineînțeles, muzică dată la maxim și dans! Mama m-a învățat să dansez de mic, cred că oricum am și simțit eu muzica și ritmul, așa că de revelion, de fiecare dată, dansam cu orele! 🙂 Petrecerile erau frumoase și de cele mai multe ori eram cu prietena sau era o fată – pe care o admiram și pe care o voiam de prietenă – cu care mă distram 😉

În mulți ani însemna și TV, mai ales înainte de 89 și imediat după. Ne uitam la diverse emisiuni de divertisment. Actori renumiți aveau nenumărate scenete, glume, povestiri… între ele erau emisiuni de dans și spectacole de tot felul. După 89 programul era ceva special comparat cu anii de dinainte când aveam doar TVR1 și TVR2 unde exista un program de emisie: câteva ore pe zi iar duminica aveam desene animate cam jumătate de oră: bucuria noastră.

Că veni vorba de desene, după 89 și-a făcut loc un nou obicei: pe 1 ianuarie mă trezeam și mă repezeam la frigider, îmi puneam o farfurie mare de salată boeuf, după care deschideam televizorul și stăteam mai toată ziua uitându-mă la Tom & Jerry maraton, pe Cartoon Network. Ce plăcere!! Prietenii și familia mă sunau sau mă îmbrățișau, după caz, și-mi urau la mulți ani 🙂  eu fiind și Vasile. Tom & Jerry, care până în 89 era ceva de genul 12-15 minute o dată pe săptămână, acum era non-stop, TOATĂ ZIUA!!! URAAAAAA!!!

Tot după 89 au apărut și pocnitorile și artificiile: întâi unele mai mici, apoi tot mai mari și mai puternice. Mi-aduc aminte că, chiar imediat după 89 aveam o distracție în program să aruncăm cu pocnitori în diverse locuri gen pe stradă, pe scara blocului, în magazine… 😐 Oamenii se speriau, ne mai înjurau (pe bună dreptate 😀 ). Până undeva la liceu am tot dat cu pocnitori. Era cumva o continuare a jocului pocnitului pe care îl provocam cu ”dozele„, un fel de dispozitive formate dintr-o bujie de tractor cu arc și cui, în care puneam gămălii de chibrit și pe care le pocneam direct în mână sau, dacă puneam mai multe, aruncându-le pe jos, pe betonul din spatele blocului copilăriei mele, Favorit. Avea un efect foarte puternic și ecoul era intens, așa că ne distram de minune. Bineînțeles că vecinii nu erau foarte încântați, dar nu ne prea interesa pe noi atunci asta – mai degrabă ne distram din ascunzători când ieșea câte unul la geam sau pe balcon să ne certe sau să ne înjure 😆

Aceste revelioane acasă au continuat muuuuult timp pentru că așa am fost obișnuit: de ce să fi dat o grămadă de bani la restaurant să mănânc toată noaptea când noaptea eu nu mâncam așa mult, plus că aveam atâta mâncare acasă. Am preferat să fac acasă și după ce am terminat casa în ianuarie 2005.

Însă nu-mi amintesc clar când am făcut primul revelion la un bar/club… 🙁 

”Frumoaso, ești minunată!” șoptesc ușor către Cătă care doarme lângă mine cu un ușor zâmbet pe față. Ea mișcă de 2-3 ori din ochi prin somn, fără să deschidă pleoapele. Mă întorc la povestea mea, mai vrea să doarmă 🙂

…cândva, la un moment dat, s-a întâmplat. Îmi amintesc clar totuși de revelionul din 2010/2011 pe care l-am făcut cu Bianca la Obertraun. Nu-mi cred că mai există alt rev făcut la restaurant care să-mi fi plăcut. Asta pentru că, lăsând la o parte cele 3 feluri de mâncare + desert pe care le-am avut, după ce s-a terminat cu masa, pe la 22:30 parcă, au dat drumul la muzică și mulți dintre participanți au început să danseze. Alcool mult, austrieci care erau încântați de noi și că dansam… a ținut totul mai mult decât stau ei (austriecii) la petrecerea de revelion – adică am terminat undeva pe la 4 dimineața.

Și-mi mai amintesc și de revelionul 2015/2016 din Italia – la mama. Am plecat cu Cornelia bucuroși că avem un altfel de loc unde să facem revelionul: într-un restaurant vegetarian. 🙂 Îmi ziceam în sinea mea: daaaa, uite o chestie faină, putem să mâncăm și noi ceva bun (a se citi ”sănătos”), să dansăm, să petrecem cu oameni la fel. Și a venit seara de revelion, ne-am îmbrăcat și-am plecat spre restaurant. În jur de 8 seara a început ”petrecerea” – pun ghilimele pentru că…

…de la început m-am prins că nu e ceea ce gândisem eu: în primul rând oamenii nu arătau a vegetarieni. Unii erau doar grăsuți, alții însă aveau burți în toată regula. Apoi, nu prea era un loc de dans anume, era doar culoarul dintre mese. În fine, ne-am instalat la masă și-am început repede să fim serviți. Primele două-trei feluri au fost chiar bune și au fost binevenite. De la al patrulea i-am zis Corneliei: ”Câtă mâncare ne dau ăștia aici?” Însă nebunia a continuat și am primit în total 6 feluri de mâncare. Chiar dacă din ultimele doar am gustat, tot am mâncat mult mai mult decât mi-ar fi trebuit. Și am ajuns să închei revelionul imediat după miezul nopții, pe la 00:30, fără ca măcar să fi dansat o melodie – nimeni nu a avut nici o tentativă de acest fel – și cu un stomac mult prea plin. 😡 Eu sperasem că plătesc 65 de euro pe o noapte de revelion – adică și distracție, dans – ceva, nu doar pe o masă continuă de câteva ore. Am ajuns la concluzia că organizarea e importantă chiar și într-un restaurant vegetarian: dacă proprietarii se gândesc doar cum să vândă mai multă mâncare poți ajunge să sfârșești simțindu-te frustrat.  🙁 

Ultimele 3 revelioane au fost chiar mai interesante, așa că am pregătit o povestire separată pentru ele. 😉

Cu drag,

Sebastian

01 ianuarie 2019, Borovets