La farmacie

Astăzi am avut parte de o experiență cumva inedită. N-aș fi ieșit din casă dacă nu aveam în plan să-i fac Cătălinei o surpriză și să-i cumpăr o geantă drăguță foc, pe care am văzut-o împreună acum câteva zile când am fost la film în Băneasa Mall, plus mamei și Deliei câteva chestii pe care mi le-au cerut. Mergem la Massa!!! 🙂  

Frumoasă, nu-i așa? 😉

Așa că mă urc relaxat în mașină și plec spre oraș: prima oprire la magazinul din AFI, pentru geantă. Un pic aglomerat pe drum în unele intersecții, dar ajung repede la mall, parchez, cumpăr și mă întorc la mașină, să plec. Rapid și eficient, așa cum aveam de gând.

Am în plan să ajung repede acasă, să mă apuc de treabă: i-am promis că îi încarc măcar câteva produse de sănătate (da, are un site prin care vinde niște produse de genul extrase de plante, uleiuri esențiale etc) pe un site partener cu care tocmai a încheiat contract.

…la ieșirea din mall, la barieră, prima surpriză: sunt un pic defocusat așa că mă trezesc că dau să ies imediat după mașina din față, fără să mai prezint tichetul de ieșire. Buff!!! Frână bruscă, bariera aproape că-mi personalizează parbrizul!! 😀 Din fericire, sistemul este făcut inteligent: în ultima secundă se ridică. Mă opresc, mă uit la camera de supraveghere de lângă barieră: ledurile din jurul camerei sunt roșii. Îmi zic: ”ăștia mă dau în urmărire dacă ies așa!” 😈 . Nu e nimeni în spatele meu așa că dau înapoi, bag tichetul, se ridică bariera și ies și eu, ca orice șofer normal, din parcare.

Continui cu o oprire la magazinul naturist de peste drum: super aprovizionat, are tot felul de chestii super sănătoase și prețurile sunt de super bun simț.

Apoi continui către Plaza Romania, unde, de cum mă apropii, mă prind că universul îmi zice că nu-i o idee bună să mă opresc. Mai am de luat doar Coenzima Q10 pentru mama, 2 cutii. Intru în parcare –aglomerat ca naiba!, mă opresc 10-15 secunde să treacă cei din sens opus și mă trezesc cu o mașină din dreapta care dă să iasă cu spatele din parcare direct în mine. Claxonez, oprește la timp – din fericire… pornesc din nou în timp ce văd că tipul din cealaltă mașină vorbea la telefon. Peste tot, parcarea plină. O las cumva în drum, lângă niște locuri de parcare blocate de niște paleți legați cu bandă de marcaj între ei. Pun în geam hârtia cu numărul meu de telefon pe ea: n-am cum să stau mai mult de 5-10 minute.

La rând la farmacie…

Întru în mall și merg direct la farmacie: de cum am intrat pe holul cu farmacia se vede deja o mulțime de oameni. Hmm… ce-o mai fi și asta? Intru și încep să mă minunez: în farmacie sunt peste 100 de persoane, după estimarea mea. Uitați-vă și voi! Alt semn că n-ar trebui să stau.

Mă încăpățânez… mă așez la rândul cu medicamente fără compensare: sunt 16 case în total, poate că merge repede.

O sun pe Cătă să văd ce face: ea în 20 de minute e acasă. Ufff!!! Îi trimit mamei fotografia pe whatsapp, poate i se face milă 😀 Da’ de unde: după ce mă compătimește puțin îmi zice că pregătește sărmăluțe (vegane, evident 😉 ) pentru noi.

Bun, deci sunt blocat aici, îmi zic. Mă apuc de treabă atunci: verific modificările făcute de Cosmin, IT-istul nostru, pe VIAȚA, și îi răspund. Așa mai trec niște zeci de minute.

Termin cu VIAȚA și, neavând ce face, îi studiez pe oamenii din jurul meu: aproape toți sunt peste 40 de ani, cei mai mulți par să fie pensionari. Oameni triști… fără nici un zâmbet pe față. Și bolnavi. Rândul de la medicamente compensate este mult mai mare decât cel la care stau eu. Pfff!!! Cum o fi să ajungi să depinzi lunar de medicamente. 🙁 🙁 🙁 Și să crezi că asta este singura variantă. 😥 Și să stai așa, la rând, în fiecare lună, ca să le cumperi mai ieftin. Aș pleca dar deja am vreo 45 de minute și parcă nu m-aș apuca acum să caut coenzima prin alte magazine naturiste: de obicei nu au exact ce vreau eu și, dacă au, sigur este mai scump.

Nu mă recunosc: după o oră de așteptare deja am pufnit în barbă de vreo 2-3 ori. Mă uit din nou în față: nici o șansă să plec mai devreme de jumătate de oră.

După fix o oră și 5 minute vine telefonul salvator: mă sună un tip care-mi zice că urmează să încarce niște moloz și că e posibil să-i încurce mașina mea. ETA: 10 minute. Mă uit în față: tot mai am de stat vreo 20-25 de minute ca popa!!

De data asta, după atâtea semne trimise de univers, mă hotărăsc și plec! 😀 Nu înainte să mai fac o poză, că nu de alta: cozile se măriseră!!

Mă urc în mașină nu înainte să-i mulțumesc omului pentru amabilitate, mă folosesc de toate abilitățile mele dobândite și reușesc să ies și din parcare și mă opresc la primul magazin naturist pe care îl știam, la Veteranilor.

Aici, doi tineri (în jur de 20, 20 și un pic) au o mică dilemă: ce să cumpere să scape mai repede de răceală. Vânzătoarea le recomanda un ceai antigripal, pe care el se hotărăște să-l ia: ”vreau neapărat să scap de răceală, m-am săturat” – zice. Simt că pot să ajut: ”dacă vreți să scăpați de răceală atunci nu mai consumați niciun fel de zahăr.” Ea se întoarce către mine: ”Serios?” Îi văd cu adevărat interesați pe amândoi, așa că reiau: ”da, este important. Celulele albe, ce fac parte din sistemul imunitar, se hrănesc cu zahăr, dacă consumați. Uită de viruși și bacterii”. La care el: ”Auzi! Și eu, care în ultima săptămână am mâncat o grămadă de dulciuri!”. Și începe să înșire: bomboane, croissant…

”Mulțumesc!” îmi zice. ”Voi ține cont!”

Mă uit la ei și le zâmbesc larg. ”Cu drag!”. Le-aș fi lăsat și o carte de vizită/pliant despre VIAȚA, dacă ar fi fost deja gata.

Ce diferență de atitudine față de cei din farmacia de mai devreme. Câtă deschidere! Sunt încântat. Așa am început și eu: fiind total deschis și dornic cât cuprinde să fiu sănătos din nou.

Bineînțeles că aici mă așteptau ultimele 2 cutii de coenzima, din cele din care voiam eu 😀 !!!

Cu drag,

Sebastian

18 ianuarie 2019, în avion spre Bologna

P.S. Mai devreme, când am trecut pe la control pașapoarte, vorbeam cu Cătă: în 3 ani schimb CI-ul. Ciudat este că deși au trecut deja 7 ani, eu arăt mult mai bine decât atunci când l-am făcut. Ciudat… pentru alții. Pentru mine nu mai este! 😉

Ea-mi confirmă: ”arăți mult mai bine, nu doar mai bine!”. Bun, îmi zic, n-am decât să continui!